Bravo, Viorica! După ce a vorbit fără foaie, Dăncilă a reuşit și să adoarmă fără suzetă!

După momentul uluitor și total neașteptat din week-end, când Viorica Dăncilă a surprins pe toată lumea și a vorbit fără să citească de pe foaie, premierul României a mai bifat o premieră: azi a adormit la prânz fără suzetă. Cu degetul în gură, ce-i drept, dar faptul că n-a folosit deloc suzetă este o realizare imensă pentru premier.

”La Viorica totul e mai lent, se dezvoltă mai greu, dar important e că în cele din urmă face pașii spre normalitate”, o laudă învățătoarea. ”Lumea râde de ea că se exprimă agramat, dar ea e încă în clasa a II-a, a mai și lipsit mult de la școală, că a fost plecată la Bruxelles, așa că e normal să nu se exprime corect. Dar eu cred în ea și sunt convinsă că până termină clasa a IV-a, peste maxim 5-6 ani, va fi cu materia la zi.”

”Viorica lui Liviu se face mare!”, exultă și pesediștii, care îi prevăd un viiitor din ce în ce mai strălucit în cadrul partidului. ”Acum c-a scăpat de suzetă, nimic n-o mai oprește să renunțe și la scutece, sau să mănânce singură, fără ajutorul lui Liviu. Iar în câțiva ani n-ar fi o surpriză să facă prostioare pentru care Liviu s-o certe sau s-o pună la colț cu mâinile ridicate. Bravo, Viorica!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 martie 2018 14:59
Citește mai mult despre: Dancila Dragnea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult