Ca să arate că e din popor, Cîrstoiu a mers nespălat și fără bilet cu troleul 79

Medicul Cîrstoiu continuă campania electorală în stil social democrat, încercând să pară cât mai aproape de bucureștenii pe care speră să-i jefuiască în următorii patru ani. După ce a fost cu metrou, astăzi Cîrstoiu a fost cu troleu, pe linia 79.

Călătorii spun că au sesizat un nespălat care putea și un pic a bere și pișat pe pantaloni care se certa cu controlorii. Aceștia i-au cerut cardul, să verifice dacă și-a făcut biletul când a urcat iar doctorul le-a explicat că jurământul lui Hipocrat în împiedică să umble cu cardul, el ia șpaga cash sau în plic.

„Iată ce înseamnă Bucureștiul sub Nicușor Dan, priviți stimați alegător. Acești oameni cu geci de nici 50 de lei îndrăznesc să se ia de un cetățean nevinovat, care doar dorește să meargă cu troleul până la Universitate. Cum adică să validez cardul, să plătesc? Păi eu sunt managerul spitalului Universitar, am dreptul conform legii să merg gratis până la Universitate. Huo!”, a strigat Cîrstoiu în timp ce era dat jos în șuturi din troleibuz.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

12 aprilie 2024 16:56
Citește mai mult despre: cîrstoiu controlori nespălat

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult