Ca să fie primit de Barroso, Ponta a pretins că este premierul Bulgariei

Întrucât a pretins că este premierul Bulgariei, Victor Ponta a fost primit cu amabilitate de şeful UE, care l-a lăudat pentru progresele făcute de ţara vecină. Din nefericire, impostura sa a fost scoasă la iveală de un redactor al revistei Nature, aflat întâmplător prin zonă.

De altfel, în cadrul întâlnirii cu Barroso, Ponta a trimis mai multe săgeţi către puterea de la Bucureşti. „Norocul nostru este că avem un preşedinte cumsecade, nu ca amărâţii ăia de români, care au un dement ce nu face decât să-l chinuiască pe bietul premier de-acolo. Bine aţi făcut că le-aţi tăiat fondurile europene”, a subliniat Ponta.

Preşedintele Comisiei Europene a declarat, după întâlnire, că nu i s-a părut nimic ciudat: „Domnul Pontov s-a comportat ca un est-european obişnuit, mi-a pupat pantofii, a adus ploconul, a cerşit bani. În plus, i-am verificat şi CV-ul, avea limba bulgară trecută acolo, plus un masterat la Plovdiv şi un doctorat la Ruse. N-a dat deloc de bănuit că ar fi altcineva”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 septembrie 2012 17:38

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult