Ca să infirme zvonurile, Kremlinul a publicat o poză cu Șoigu la masă cu Putin

Kremlinul râde de zvonurile care-l dau în stare gravă sau chiar decedat pe ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu. Ca să arate că acesta se simte bine, oficialii ruși au dat publicității o imagine în care ministrul se află la aceeași masă cu Putin și câțiva generali.

„Ministrul Șoigu a avut azi foarte multe idei bune despre operațiunea de denazificare din Ucraina. Aportul lui a fost extrem de apreciat de președintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că are în continuare toată susținerea sa“, se spune în comunicatul de presă al Kremlinului care a însoțit imaginea cu cei doi la aceeași masă.

Ulterior, Kremlinul a revenit cu încă o imagine, în care Serghei Șoigu stă la propriul birou și zâmbește spre cameră. Cineva pare însă că s-a grăbit cu publicarea imaginii, pentru că ministrului rus al Apărării îi ies niște paie prin gura întredeschisă, semn că nu ar fi chiar în cea mai bună formă. Ba chiar îi ies câteva paie și prin urechi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
18 aprilie 2022 18:07
Citește mai mult despre: Putin soigu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult