Captain Planet, acţionat în instanţă de Guvern: “Nu şi-a făcut datoria să scoată ţara din nămeţi!”

Haosul alb instaurat în România face prima victimă administrativă. Autorităţile sunt foc şi pară pe celebrul protagonist de desene animate eco, despre care spun că avea datoria să intervină pentru înlăturarea zăpezii şi salvarea şoferilor tembeli plecaţi la drum. El va fi dat în judecată pentru neîndeplinirea sarcinilor în situaţii de urgenţă, urmând ca procesul să aibă loc pe planeta sa natală Pământ sau la o instanţă din Zimnicea.

“E adevărat, nu avem contract de deszăpezire cu societatea domnului Captain, dar prin felul său de-a fi, era obligat moral să se implice. Să fim sinceri, cât de greu era să-şi dea cu un pic de fixativ în părul ăla verde, cât să nu i-l zăpăcească viscolul, şi să dea un zbor încoace? Putea să bage şi el două-trei vâjuri colorate prin Moldova, mai ales în Buzău, cât să mai scuture din zăpada adunată pe lângă cârciumi. Dar nu, domnia sa a preferat să stea la căldură, frunzărind pictorialele cu rusoaica aia blondă de la Planetari. Ei bine, această neglijenţă o să-l coste”, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului.

La rândul său, Victor Ponta s-a arătat nemulţumit de neimplicarea lui Planet, mustrându-l aspru în videoconferinţa cu prefecţii. Ponta crede că problema ar fi fost rezolvată dacă îl implica pe vărul său Mighty Mouse, la care însă a renunţat pentru a nu fi acuzat de nepotisme. “Aşa, am fost nevoit să mă echipez eu însumi în pădurar şi să cutreier toată ţara, trecându-mi în CV salvarea a 638 de persoane înzăpezite şi degajarea a 1400 de kilometri de carosabil cu o simplă lopăţică pentru nisip. Sper că Gaia e mulţumită acum!”, încheie mânios premierul.

Autor: Harald (aka Apatrid)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
31 ianuarie 2014 10:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult