TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Carenţe culturale serioase pentru Gigel Ştirbu. Noul ministru n-a compus o manea în viaţa lui!

Scris de Ionuț Foltea
@
13 decembrie 2013 14:28
Carenţe culturale serioase pentru Gigel Ştirbu. Noul ministru n-a compus o manea în viaţa lui!

Propunerea PNL pentru portofoliul Culturii s-a lovit de proteste viguroase din partea valorilor României, extrem de multe voci contestând atributele culturale ale lui Gigel Ştirbu.

Acestuia i se reproşează că n-a compus o manea în viaţa lui, nu ştie cum se aruncă paraii în lăutari şi nici n-a fost văzut făcându-şi cruci prin faţa bisericilor, cu toate că a fost popă.

„Ăsta să reprezinte cultura română? Dar ce, a fost chelner pe litoral? A fost şofer pe maşină de distribuţie marfă? A inaugurat vreun salon de masaj erotic? Mă îndoiesc că a auzit de Selecţiuni Manele Vară Volum 4 din 2009, pe care noi îl considerăm istoric şi reprezentativ pentru cultura română”, declară indignat Florin Salam, considerat de majoritatea românilor drept soluţia normală pentru portofoliul Culturii.

Foarte mulţi români consideră că sunt jenaţi să fie reprezentanţi de Gigel Sârbu.

„Nu l-am văzut la coadă la moaşte, nu l-am văzut prezentând cu microfonul în mână spectacolele cu Stela şi Arşinel, pentru mine nu există ca om de cultură”, declară Robert Acrişor, român.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi