Carmen Dan a fost pusă șefă la Academia Română după ce a făcut o greşeală gramaticală unică în limba română

Secretara din Videle nu mai este doar ministru de Interne, acum este și șefă a Academiei Române. Asta după ce sluga lui Dragnea a reușit performanța să comită o greșeală gramaticală în premieră mondială, absolut unică în limba română. Imediat, Dragnea  a dat ordin să fie pusă șefă la Academie, pentru că a arătat un nivel de pesedism cum puțini îl au.

Membrii Academiei nici măcar nu au apucat să realizeze ce se întâmplă, fiind încă uluiți de cât de proastă este Carmen Dan. ”A reușit ceva ce credeam că e imposibil, să facă un dezacord în interiorul unui cuvânt”, spune reputatul academician Decebal Popescu. ”Mitul că e nevoie de cel puțin două cuvinte ca să faci un dezacord a fost efectiv spulberat de Carmen Dan. Un Everest al prostiei, indiscutabil!”

Evident, mai multe voci din PSD și-au exprimat dezacordul față de numirea lui Carmen Dan în fruntea Acdemiei Române. ”Eu refuz să cred că a fost numită acolo decât pentru că face dezacoarde, pentru că e mulți pesediști care facem și noi dezacoarde multe. Sigur a contat mai mult ce i-a făcut lui Dragnea pe sub birou de atâtea ori”, acuză un coleg de partid al lui Carmen Dan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 ianuarie 2018 15:33
Citește mai mult despre: Academia Romana Carmen Dan PSD

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult