Cât au stat în Capitală, sătenii din Horea au negociat cu FMI: Mai avem de dat doar 1200 de euro

Cu toate că au venit la Bucureşti doar pentru înmormântare, sătenii din comuna Horea au zis să nu stea degeaba în cele câteva ore cât aşteaptă pentru o maşină să-i ducă îapoi, aşa că au intrat în vorbă cu reprezentantul FMI. La finalizarea discuţiilor, România mai avea de plătit doar 1200 de euro din împrumut iar Fondul renunţase la orice pretenţie de disciplină fiscală.

„Păi o vinit un domn, în costum, cu ochelari de-ăia aurii, eu beam un deţ cu domnii de la mine din sat. Şi el în engleaza lui, noi cu ale noastre, când a început să ni dea sfaturi am zis că-i dau cu chişafăul peste cap de-i ţiuie urechile tri zile”, a povestit Argentin Toader cum au decurs negocierile cu Fondul Monetar.

Tot în această perioadă sătenii au asigurat intrarea României în Schengen din martie, i-au obligat pe cei de la RDS-RCS să bage din nou Discovery pe cablu şi l-au convins pe Vladimir Putin să aducă de bună voie tezaurul înapoi, dictatorul rus promiţând că va veni pe jos până la Bucureşti. Sătenii s-au scuzat că n-au avut hârleţul la ei, că terminau şi metroul în Drumul Taberei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

25 ianuarie 2014 08:32

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult