Ce suflet sensibil! Putin a postat în social media: „Zbor lin spre stele, Evgheni!”

Explozia care a doborât avionul cu liderii Wagner n-a produs doar o lumină puternică pe cerul Rusiei, ci mai ales un întuneric greu în sufletul președintelui țării. Atât de încercat în ultima vreme de veștile tragice despre atâția oligarhi și ziariști dragi lui care și-au găsit sfârșitul în ghearele nemiloaselor ferestre deschise, bietul dictator Putin Vladimir a primit o nouă lovitură odată cu brutala dispariție dintre cei vii a bucătarului său preferat, Evgheni Prigojin.

Surse din anturajul lui Putin spun că la auzul veștii, acesta ar fi izbucnit în hohote incerte, consemnate totuși ca fiind de plâns de către biografii cărora chiar nu le era poftă de ceai. Putin s-a arătat șocat de moartea prematură a bunului său prieten și colaborator, care nu dăduse niciun semn menit a-l pune pe gânduri: „Era încă tânăr, avea toată viața în față, ultima dată când am vorbit chiar ne făceam planuri – aștepta să-i vină pensia să mergem într-un weekend la pescuit, de-ăla cu trotil, cum îi plăcea lui… să ne mai relaxăm că prea aveam amândoi multe pe cap.”, s-a tânguit Putin apropiaților.

Cei care l-au îmbărbătat pe Vladimir Vladimirovici spun că șocul veștii pare să-l fi marcat chiar mai profund decât s-ar fi așteptat. Astfel, contrar educației sale kaghebiste cu un puternic filon ateist, Putin a fost surprins făcând referire chiar la divinitate: „Se vede treaba că Dumnezeu și l-a dorit alături de pe-acum, așa-i cu ăștia valoroși, care știu să mânuiască barosul, îi cheamă la dreapta lui înainte de vreme. Asta e, acuma torturează și ucide printre îngeri…”. Vizibil dărâmat de tragedie, președintele rus poate fi auzit des pe holurile Kremlinului strigând „Doamneee!, de ce nu m-ai luat pe mine în locul lui Jenia?!!”, după care izbucnește în râ… în râuri de lacrimi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
26 august 2023 12:24
Citește mai mult despre: Putin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult