Ceilalţi deţinuţi de la Jilava abia aşteaptă să plece Năstase: “Ni s-a urât de icre negre şi somon”

Deşi s-au înţeles de minune cu fostul premier, sute de deţinuţi de la Jilava recunosc că îşi doresc ca Adrian Năstase să plece cât mai curând din închisoare. Aceştia spun că s-au săturat să primească toată ziua numai icre negre, trufe, somon şi foie gras şi speră ca, odată cu eliberarea lui Năstase, oferta cantinei penitenciarului să revină la normal.

“De când a venit Adi”, spune un vieţaş de la Jilava, “n-am mai văzut o supă cinstită de varză sau o fasole cu ciolan. E inuman! Noi ne batem, dăm ture prin curte, scrijelim pereţi, consumăm multă energie, nu putem supravieţui cu terină de cerb şi sushi.”

Din păcate pentru deţinuţi, meniul ar putea rămâne acelaşi o bună perioadă de timp, chiar dacă Năstase şi-ar putea recâştiga libertatea. “Ştiind că domnul Năstase are nevoie de condiţii speciale, noi am fost prevăzători şi am făcut stocuri considerabile. Că îl eliberează sau nu, trebuie să consumăm găleţile astea cu icre negre, că doar nu le-om da la porci”, a declarat bucătăreasa penitenciarului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
21 august 2014 12:34
Citește mai mult despre: adrian nastase jilava mancare puscarie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult