Cercetătorii au stabilit că glumele cu gazul de la ruși trebuie făcute vara, cât e cald

Oamenii de știință de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești au efectuat un studiu privind dependența României la gazele de la ruși și au stabilit, cu această ocazie, că acum e momentul să glumim pe tema asta. ”Dacă vreți să faceți mișto-uri cu gazele de la ruși zic să vă grăbiți, cât e vară și e cald afară. Prin iarnă nu o să fie așa de hazliu”, a explicat Dimitri Popescu, profesor extracție petrolieră.

Savanții au descoperit că, în această perioadă, își permit să facă tot felul de glume pe seama rușilor și a gazului, începând de la cele cu bășini până la cele din lumea științei, cu hidrocarburi și metani. ”Am râs de ne-am spart, vreo câteva zile încontinuu. Trăim niște vremuri interesante”, au spus aceștia.

Tototată, aceiași oameni de știință au descoperit că, din toamă, lucrurile nu vor mai fi așa de amuzante, pentru că țara e condusă de un om care nu știe să reacționeze decât într-un singur fel când sunt necazuri: să mărească taxele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

17 iunie 2014 04:06

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult