CFR va reduce distanţele dintre localităţi pentru ca trenurile să meargă mai repede

Anunţul a fost făcut ieri de conducerea CFR. „Avem mai multe variante în lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Căilor Ferate, „şi în primul rând, dat fiind că mulţi călători se plâng că fac o zi pe drum dintr-un capăt în altul al ţării, am vrea să mai scurtăm ţara. Am început deja discuţii în acest sens cu guvernele din Ungaria, Bulgaria şi Ucraina care s-au arătat dispuse să preia regiuni  din România, astfel încât la anul dintr-un capăt în altul al ţării nu se vor face cu trenul mai mult de 30 de minute, fără să fie nevoie să mai facem investiţii în infrastructură”.

„O altă variantă ar fi să reducem România la scară. Practic, la ora actuală ţara noastră este la scara 1:1, ceea ce înseamnă că conţine o mulţime de detalii inutile, pe care, dacă chiar ai nevoie, le găseşti şi pe Google Maps. Dacă am trece însă România la scara 1:2, trenurile ar putea ajunge la destinaţie de două ori mai repede, la 1:4 de patru ori şi tot aşa. Din nou, nu ar trebui să investim, ba chiar, dacă am trece la scara 1:100 am putea menţine câteva luni preţul actual al biletelor.”

În fine, ultima variantă propusă de conducerea CFR este desfiinţarea totală a opririlor, fie că e vorba de halte sau de gări. În acest scop se vor introduce, din ianuarie, două trenuri experimentale care vor pleca cu călători din Bucureşti şi nu vor mai opri nicăieri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
26 octombrie 2011 12:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult