Chevron schimbă tactica: Vor fora în Australia ca să scoată gazele de la Pungeşti pe partea cealaltă

Americanii de la Chevron nu glumesc când e vorba de preţioasele gaze de şist! Un document strict secret dezvăluie că aceştia au achiziţionat recent hectare întregi de teren în deşertul australian. În caz că revolta de la Pungeşti scapă de sub control, spune documentul, sondele amplasate în Australia vor extrage gazele vasluienilor pe partea cealaltă, folosind o ţeavă lungă de peste 13.000 km care traversează miezul topit al planetei.

“Chiar dacă ar urma să coste ceva mai mult forajul, în pustiul din Australia nu e plin de scandalagii care să ne împiedice să secătuim resursele României”, ar fi recunoscut cu altă ocazie Decebal S. Watson, CEO-ul corporaţiei.

Potrivit unor surse neoficiale, Chevron intenţiona de ani buni să amplaseze sondele “de rezervă” în Oceanul Pacific, exact la antipozii judeţului Vaslui, însă forajul experimental a rezultat într-un dezastru. “Apele Pacificului au început să se scurgă pe ţeavă, izbucnind în scurt timp pe la capătul celălalt şi provocând în întreaga Moldovă inundaţii cu meduze şi peşti tropicali, pe care – din fericire – nu le-a observat nimeni fiindcă au coincis cu inundaţiile obişnuite.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 decembrie 2013 12:32

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult