Apariție surpriză la unul din corturile din sectorul 6 în care se strang semnături pentru demiterea primarului Rareș Mănescu: însuși primarul Rareș Mănescu. Pentru că nici măcar el nu își dorește funcția de primar, a decis să se alăture cetățenilor care vor ca Rareș Mănescu să nu mai fie primar în sectorul 6, semnând pentru propria lui demitere.

rares_manescu_cort_semnaturi.jpg ”Am aflat că Rareș Mănescu a semnat pentru demiterea lui Rareș Mănescu abia după ce a plecat”, a povestit persoana care strânge semnături. ”Evident, nu aveam cum să-l știu după față, nici măcar nu eram sigur că Rareș Mănescu există, așa că abia după ce am văzut numele lui pe listă am realizat ce s-a întâmplat.”

Cu această ocazie, Rareș Mănescu a spart gheața și a semnat pentru prima dată ceva de când este primar în sectorul 6. Mai mult, lista pe care se află semnătura lui Rareș Mănescu este practic o dovadă solidă a existenței primarului din sectorul 6, ceea ce le dă o lovitură cruntă celor care susțin că Rareș Mănescu este un simplu mit, nu o persoană reală.

Scris de Calin | Thursday, 11.06.2015 14:54 Politic

National Cinematografic