Ciolacu a avut ultimul cuvânt la întâlnirea cu Cîțu: ”Ba pe-a mă-tii!”

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, 20 mai, după întrevederea avută la sediul Guvernului cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, că nu a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu social-democrații și că, deși aceștia au solicitat repetat ca PNRR să fie prezentat în Parlament, acest lucru nu este obligatoriu.
La plecare, președintele PSD a avut ultimul cuvânt strigând „Ba pe-a mă-tii”.

De-a lungul discuțiilor și premierul Cîțu și-a prezentat punctele de vedere, eplicându-i domului Ciolacu cât de afectată a fost economia de decesele survenite în urma pandemiei de Covid-19 și cât de importanți sunt „morții mă-tii” în această discuție ce trebuie avută cu toate forțele politice. Acesta a invocat încă o dată cât de importantă este implicarea Bisericii în campania de vaccinare, făcând numeroase referiri la „Dumnezei și Cristoși”.

Ciolacu a anunțat că va depune o moțiune de cenzură în Parlament și o va face cu sprijinul AUR, menționând că programul de redresare este o bătaie de joc și premierul ar trebui sodomizat în mod repetat și s-a oferit să facă dragoste cu mama liderului liberal cu ocazia depunerii moțiunii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 mai 2021 08:23
Citește mai mult despre: Ciolacu citu negocieri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult