Ciucă și-a anunțat demisia, dar încă așteaptă să vină cineva să i-o scrie

Deși și-a anunțat de ceva timp demisia, Marian Ciucă este încă departe de a o oficializa. Premierul așteaptă nerăbdător să vină cineva de la partid care să i-o scrie, dar deocamdată n-a avut noroc. Așa că stă la birou și desenează cerculețe pe o foaie, după care le colorează, în așteptarea cuiva care știe să scrie.

Premierul a încercat să rezolve scrierea demisiei cu ajutorul unui curier. A făcut o comandă de șapte șaorme printr-o aplicație, dar a avut ghinion: cel care i-a livrat mâncarea era un nepalez care nu știe deloc limba română, ci doar engleză. Iar cum premierul Ciucă nu știe deloc engleză, n-a reușit să se înțeleagă cu livratorul, ca să-i scrie el demisia.

Marian Ciucă s-a gândit apoi să cheme șoferul sau portarul de la Palatul Victoria, dar cum n-a mâncat decât cinci din cele șapte șaorme comandate, îi e teamă ca nu cumva aceștia să-i ceară o șaormă în schimbul scrierii demisiei, așa că a abandonat și această variantă. Însă, după ce va termina și ultimele două șaorme, este decis să apeleze la aceștia – în caz că nu apare totuși cineva de la partid.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 iunie 2023 17:49
Citește mai mult despre: ciuca demisie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult