Compromis! În loc de Ardeal, România cedează Ungariei toate spitalele, ca să ne scape ei de bacterii

Inevitabil, ceea ce Cătălin Tolontan a demonstrat încă de acum două săptămâni pe blogul lui, că substanțele active din dezinfectanții Hexi Pharma sunt diluate de până la zece ori, a fost asumat și de către Guvernul României. După ce idiotul de la Cluj ajuns la București (al câtelea!?), Patriciu Achimaş-Cadariu, a încercat să ascundă mizeria autorităților, testele primite azi de Dacian Cioloș și făcute publice nu mai lasă loc de interpretări.

”Gata, e clar că spitalele noastre colcăie de bacterii rezistente la cele mai puternice antibiotice pentru că, de ani de zile, dezinfecția s-a făcut cu produse diluate”, spune un om din sistem. ”În mod normal, toți cei care au contribuit la situația asta ar trebui, în cel mai fericit caz pentru ei, să moară în chinuri. Din păcate, asta nu este posibil.”

Tocmai de aceea, s-a ales o soluție de compromis. Pentru că ungurii ne cer Ardealul încă dinainte de a exista ei ca nație, în locul lui România le va da toate spitalele noastre. ”Dacă ne uităm în istorie, se vede clar care nație e mai civilizată și mai puțin plină de corupți. Dacă ungurii manageriază toate spitalele noastre, nu cred că trece un an până scăpăm de corupți și bacterii”, spune promotorul ideii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 mai 2016 20:24
Citește mai mult despre: Ardeal Hexi Pharma tolontan unguri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult