Comunism şi la munte! Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă, să aibă pensionarii gratuit şi pe telescaun

Pentru a-i încuraja pe pensionari să petreacă mai mult timp în stațiunile montane, guvernul Grindeanu a dat o ordonață de urgență prin care telescaunul devine gratuit pentru toți pensionarii. Primele efecte deja se văd, în stațiunile de pe Valea Prahovei numărul pensionarilor depășindu-l deja pe cel al pasionaților de manele.

Dacă înainte pe pârtii era plin de BMW-uri, acum totul e dominat de cărucioare de piață, de care pensionarii nu se despart nici măcar când merg prin stațiune sau pe pârtie. Turiștii veniți în Poiana Brașov pentru schi sunt, bineînțeles, revoltați și se plâng că sunt atât de mulți pensionari încât n-ai unde să arunci o coajă de semințe pe pârtie.

Pensionarii, în schimb, n-au nici o treabă. Se plimbă toată ziua cu teleschiul, dus-întors, pentru că schiatul nu-i atrage deloc. Desigur, sunt și pensionari dezamăgiți. ”Am fost de 6 ori până sus, că vedeam că toată lumea merge acolo, credeam că se dă ceva. Dar încă nu s-a dat nimic, poate data viitoare”, oftează un astfel de pensionar.


Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
28 ianuarie 2017 12:15
Citește mai mult despre: gratuitate guvern munte pensionar telescaun

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult