Conform unui nou sondaj CURS, Crin Antonescu se bucură de minus 18% din încrederea populaţiei

Dacă duminică ar avea loc alegeri prezidenţiale mai mult de 100% din românii cu drept de vot nu ar vota cu Crin Antonescu. Practic, printre repondeţii la chestionar s-au aflat şi cetăţeni străini care s-au declarat dispuşi să îşi ia cetăţenia română doar ca să nu voteze cu Crin Antonescu.

Sociologii au încercat să contureze portretul robot al votantului lui Crin Antonescu, după ce liderul PNL a anunţat că e de acord cu susţinerea lui Gigi Becali. „Trebuie să înţelegeţi că este destul de greu, iniţial am dorit să folosim scara Geoană de măsurare, dar ne-a dat cu minus. Pe această scară, imediat sub maimuţe, se află votanţii PPDD. Mai jos sunt plantele şi, sub aceastea, se află votanţii lui Crin Antonescu. Practic, un votant al lui Crin Antonescu are un IQ cuprins într 0,5 şi 0,7, ceea ce nu deovedeşte nici măcar că-i viu”, a explicat sociologul Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 octombrie 2012 17:05

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult