Copos, reacţie dură la zvonurile că nu şi-ar fi scris singur cartea: Eu, să plătesc pe cineva?!

Suspiciunile că ar fi angajat pe cineva să-i scrie, contra cost, cartea care l-a scăpat de puşcărie l-au înfuriat la culme pe fostul patron al Rapidului! George Copos spune că nici în cele mai negre coşmaruri nu s-ar fi aşteptat să fie acuzat că ar plăti pe cineva, pentru ceva, folosind bani adevăraţi.

“Cine mă cunoaşte ştie că nu sunt genul de om care să se înjosească într-un asemenea hal. Cum aş putea să dau bani pe ceva ce pot face şi singur? Cum aş putea să dau bani? Nu sunt vreun barbar, nu sunt un pierde-vară, să-mi arunc câştigul pe bunuri şi servicii”, a exclamat Copos. “O să-i dau în judecată pentru calomnie pe cei care proferează asemenea zvonuri. O să-i storc şi de ultimul cent!”

“Ultima oară când am cheltuit bani a fost în ‘84, erau vremuri grele, nu aveam încotro şi mi-am călcat pe principii”, adaugă afaceristul. “De atunci, nici un leu n-a părăsit mâna asta, iar atunci când o să simt că mi-a sunat ceasul, o să mă duc să mă îngrop singur, cu toţi banii mei. Undeva departe, unde să nu ne găsească nimeni! M-am născut ieftin, vreau să mor gratis!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
10 aprilie 2015 12:01
Citește mai mult despre: carte Copos inchisoare plagiat zgarcit

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult