Coşmarul lui Firea! Ar vrea să se întoarcă acasă la Bacău, dar şi acolo e primar userist

Din împărăteasa Capitalei, Gabi Firea-Pandele a ajuns o adevărată regină a tristeţii! Potrivit apropiaţilor, după victoria zdrobitoare a lui Nicuşor Dan, aceasta îşi mai doreşte doar să-şi ia paporniţa în spinare şi să se întoarcă în Moldova natală, la Bacău, însă nu poate, deoarece şi acolo are acum un primar USR cu care n-ar putea să dea ochii.

„E absolut devastată, biata de ea”, spune Florentin Pandele, căpitan de submarin, primar de Voluntari şi soţul eroinei tragice. „Se uită când pe site-ul CFR, la bilete de tren, când pe rezultatele alegerilor. Ar vrea să-şi bage picioarele în tot şi să se întoarcă la găinile ei din Bacău, dar gândul că nici măcar acolo nu e primar PSD… Nu mai plânge, Gabi. Vei avea mereu găinile noastre din sufragerie.”

„Nici măcar poveştile lui Godei, anecdotele simpatice cu ce năzdrăvănii a mai făcut el prin azile, n-o înveselesc zilele astea”, adaugă Pandele, cu inima sfâşiată.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
10 iunie 2024 15:27
Citește mai mult despre: Firea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult