Cu ocazia Unirii Principatelor, Băsescu a secat dintr-o sorbire trei navete de Milcov

Traian Băsescu este probabil cel mai mare patriot român. An de an, cu ocaza Unirii Principatelor, preşedintele îşi trimite consilierii la magazinul de la colţ, ca să-i cumpere trei navete de Milcov, pe care le bea imediat după micul dejun. Anul acesta este unul special, pentru că este primul în care Băsescu a reuşit să sece dintr-o singură sorbire cele trei navete.

“Ca preşedinte, trebuie să fiu un model de patriotism pentru cetăţenii României. La fel cum în 1959, sau când dracu’ a avut loc Mica Unire, românii au mers la Milcov să-l sece dintr-o sobire, aşa fac şi eu în fiecare an pe 24 ianuarie. Şi drept vă spun, gestul meu patriotic mă face să mă simt de fiecare dată extraordinar”, a spus Traian Băsescu.

Totuşi, operaţiunea de anul acesta nu a fost lipsită de incidente. Sebastian Lăzăroiu, consilierul trimis la magazinul de la colţ după Milcov, chipsuri şi ţigări, a făcut o gafă monumentală: i-a cumpărat lui Băsescu ţigări slim, deşi acesta ceruse ţigări normale. Lăzăroiu a fost deja concediat de Băsescu, pe motiv că este lipsit de patriotism.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
24 ianuarie 2013 17:34

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult