Cursă și mai strânsă! Încă un pacient de la Obregia și-a depus candidatura la șefia NATO

Bătălia pentru șefia NATO se încinge iar România plusează destul de hotărât pe această cale. În momentul de față țara noastră are doi candidați pentru postul de secretar general al Alianței Nord Atlantice, după anunțul făcut în această dimineață de un pacient de la spitalul Obregia din Capitală.

La fel ca și în cazul lui Klaus Iohannis, declarația a fost luată foarte în serios de către presă și factorii politici. Primii care au protestat au fost reprezentanții PNL, care au spus că totul nu este decât un atac din partea PSD menit să reducă șansele președintelui Iohannis. „Nu ne așteptam la o asemenea lovitură din partea domnului Ciolacu, mai ales că suntem într-o coaliție de guvernare”, a declarat un alt absolvent de la Obregia, Rareș Bogdan.

Lucrurile ar fi fost și mai coplicate dacă cererea de înscriere depusă de George Simion ar fi fost acceptată la biroul de angajări al NATO. Din păcate aceasta era semnată cu degetul și nu a fost considerată validă. „Scrisul părea al unui copil de 5 ani și am crezut că e vorba de o farsă”, au spus surse din NATO.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 aprilie 2024 13:11
Citește mai mult despre: iohannis NATO Obregia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult