Dăncilă se crede câștigătoare! Nu înțelege virgula din procent și crede c-a obținut 3351%

Bucurie, dar și uluială de nedescris la sediul PSD după rezultatele de la exit poll. La fel cum nu crede că Pământul e rotund, Viorica Dăncilă nu crede nici în existența virgulei. Așa că, în momentul în care și-a văzut scorul de 33,51% a rostit o tradițională urare pesedistă: ”Cristinel, dragostea mea, am învins!”

Cum ceilalți pesediști din jurul ei sunt doar hoți, nu neapărat proști, ei au privit-o cu uluială pe Dăncilă. Aceasta, în schimb, a început să îmbrățișeze toți oamenii din sediul PSD, ba pe unii chiar i-a alergat ca să-i prindă. Nimeni nu vrea însă să-i explice dăncilei cum e cu virgula și procentele obținute, că toți știu că n-are sens.

”Când v-am spus că sunt bună la matematică, ați râs de mine și ați spus că nu merit să fiu președinte”, a răbufnit Dăncilă la adresa jurnaliștilor. ”Ia, calculați și voi! Dacă eu am obținut 3351 din 100 de procente, Iohannis câte procente a obținut? Vă spun eu, a obținut cu minus, ceva mult cu minus, că nu am timp să calculez acum. Deci cine râde acum? Eu sau voi?”

Scris de Calin
24 noiembrie 2019 21:11

Articole asemanătoare

Vezi mai mult