Începerea urmăririi penale pentru generalul Gabriel Oprea nu va însemna aproape nimic pentru cariera politicianului. Întrucât încă din 2000 scrie încontinuu lucrări științifice singur sau împreună cu alți complici, acesta a adunat atâtea zile de pedeapsă încât ar ieși imediat din închisoare.

oprea-saracilor.jpg

„Conform legii, pentru fiecare lucrare primește o scădere de pedeapsă de 30 de zile. Domnul Oprea are lucrări nenumărate în domeniul securității naționale, practic a trebuit să înființeze o bibliotecă de securitate națională, în care să i se țină toate lucrările. Chiar dacă-l condamnăm pe viață, va sta doar două zile în pușcărie, în ziua în care intră, face apelul și ziua următoare, când iese”, a declarat un judecător de la Tribunalul București. 

În cazul în care nu se va mai putea ieși din pușcărie pe bază de lucrari științifice, Oprea tot ar sta puțin, întrucât un expert de securitate națională de talia lui nu se împiedică de o amărâtă de securitate din pușcărie. „Ar evada mai repede ca El Chapo. Cred că cea mai bună soluție e să-l împușcăm și să facem să pară că a fost un accident de circulație”.


Scris de Eftimie | Wednesday, 03.02.2016 18:05 Politic