TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Deputatul care a propus neimpozitarea salariilor preoţilor va primi două locuri în Rai

25 septembrie 2012 18:05
Deputatul care a propus neimpozitarea salariilor preoţilor va primi două locuri în Rai

Consiliul de Administraţie al BOR s-a reunit astăzi în regim de urgenţă pentru a-l recompensa pe deputatul pesedist ce a propus ca preoţii să nu mai plătească impozit pe salariu. „Bigotismul domnului deputat ne-a impresionat până la lacrimi, un asemenea gest nu trebuie lăsat nerecompensat”, a declarat preşedintele CA al BOR, patriarhul Daniel.

Astfel, deputatul Andrei Valentin Sava va primi o invitaţie de două persoane, direct în Rai. „Exact ca sf. Ilie, ce s-a ridicat la ceruri într-un car de foc, domnul deputat va putea pleca spre Rai direct, fără să moară. În plus, va putea chema cu el şi un prieten sau o gagică”.

Totodată, cât timp va mai sta pe pământ, Sava va avea dezlegare la crime, violuri şi tâlhării. „I-am dat credit creştinesc, poate comite cinci crime, violuri sau alte infracţiuni fără să fie pedepsit. Ştim că nu înseamnă mult, el fiind politician tot scăpa, doar că acum va fi iertat şi duhovniceşte”, a precizat Daniel.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi