Deputatul scandalagiu spune că avea mască, dar a înghiţit-o când a muşcat din şaorma

Lovitură de teatru în cazul deputatului Adrian Solomon, cunoscut şi ca „scandalagiul de la şaormărie”! Acesta contestă amenda primită pentru nepurtarea măştii, promiţând că va aduce dovezi video care arată că avea mască, dar a înghiţit-o din greşeală când a muşcat cu poftă din şaorma primită.

„O să vedeţi că a fost vorba de un simplu accident. Nu poţi amenda un om pentru un accident, nu? Purtam masca regulamentar, dar am uitat s-o cobor sub bărbie când am muşcat din şaorma şi hap! ia masca de unde nu-i. Am încercat s-o scuip, dar era mototolită şi plină de maioneză aşa că am înghiţit-o la loc”, povesteşte deputatul.

„Csf boss, îi era şi lui foame, ce-o să facem acum, să luăm amendă de câte ori înghiţim ceva dân greşeală?”, adaugă colegul lui Solomon, deputatul Irinel Stativă. „Nu degeaba i se zice Pitonul la noi la Camera Deputaţilor. O dată i-am întins telefonul să vorbească cu şefu’ şi mi l-a înghiţit cu tot cu mână, până la cot.”

„Cei de la şaormărie ar trebui s-o ia ca pe un compliment. E atât de apetisantă încât uiţi şi de mască, şi de tot”, spune un martor la incident.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
8 iulie 2020 09:39
Citește mai mult despre: saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult