Descindere DNA în fălcile lui Vasile Blaga! Procurorii au găsit alte 4 tablouri ale lui Vâlcov

Era şi timpul! În urma denunţului făcut de Darius Vâlcov, procurorii DNA au efectuat o percheziţie în fălcile lui Vasile Blaga. Potrivit ofiţerilor care au efectuat descinderea, în spatele pomeţilor generoşi ai co-preşedintelui PNL erau dosite numeroase probe, inclusiv câteva tablouri ascunse de Vâlcov în urmă cu câţiva ani.

În descinderea lor, procurorii au fost însoţiţi de un speolog şi câţiva şerpaşi nepalezi care i-au ajutat să navigheze cotloanele fălcilor. “Ne-au fost de ajutor, fiindcă era foarte întuneric şi umezeală acolo, iar temperaturile depăşeau 60 de grade Celsius”, spune agentul care a coordonat operaţiunea.

“În obrazul stâng al lui Blaga am găsit patru pânze valoroase, inclusiv una semnată Picasso şi evaluată la 174.000 euro. Tablourile aparţinând lui Darius Vâlcov erau în stare foarte proastă: făcute ghem şi îmbibate cu salivă.”

“Falca dreaptă era ceva mai austeră, ţinea în ea doar o vază din perioada dinastiei Ming şi câteva contracte cu statul, într-o cutie de valori pe care încerca să o acopere cu limba”, spune omul legii.

Percheziţia s-a încheiat brusc în momentul în care fostul şef PDL a orăcăit, declanşând alarma seismică, însă procurorii sunt hotărâţi să se întoarcă pentru a cerceta în amănunt şi restul ascunzişului bucal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 mai 2015 15:12
Citește mai mult despre: coruptie DNA perchezitie Valcov vasile blaga

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult