Dezbaterea Trump-Biden, anulată. Taximetriștii români și-au format deja părerea

Final de campanie electorală în America, unde dezbaterea Trump-Biden a fost anulată, pentru că toți taximetriștii din România și-au format deja o părere despre fiecare candidat, după cum le-au și explicat pe îndelete clienților în ultimul timp. Atât Partidul Democrat, cât și cel Republican au decis să n-o mai lungească cu dezbateri inutile, din moment ce taximetriștii români sunt edificați.

”Alegătorul american e prea prost ca să priceapă care e treaba. În schimb, mintea luminată, plină de șmecherie, a taximetristului român, și-a dat seama unde e valoarea”, spune John Decebal, analist politic american.

Deși le-ar fi respinsă viza de State chiar de către portarul de la Ambasadă, taximetriștii spun că ar vota cu Donald Trump, ”ca să-i ardă pe ăștia”. Vasta majoritate ar opta pentru votul prin corespondență, că n-ar putea să lipsească nicio tură de pe taxi, să nu vină cămătarii să le taie degetele pentru că nu și-au achitat rata zilnică.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
21 octombrie 2020 14:57
Citește mai mult despre: taximetrist trump

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult