Digi24 a dat imagini cu Bahoi, cu titlul „Soldat rus sare de pe pod”

Digi24 continuă să difuzeze imagini înfiorătoare din Ucraina, arătând debandada în care se zbate armata rusă invadatoare. Conform unui material difuzat recent, un soldat rus preferă să sară de pe un pod din Dombas decât să asculte ordinele ofițerilor săi criminali de război și violatori.

Cunoscutul jurnalist Cosmin Prepliceanu a precizat că pe soldatul rus îl cheamă Bahoi, care e probabil o greșeală de traducere de la Balșoi, și spune că nu e singurul caz. Imaginile sunt, într-adevăr, cutremurătoare. Tânărul sare fără să se gândească la siguranța proprie strigând ceva ce poate fi interpretat ca „Sláva Ukrayíni” sau „Băăăăă”, depinde cum asculți.

Mai departe știrile au continuat explicând cum vitejii apărători ucraineni au mai distrus patru milioane de tancuri rusești, au recucerit 70 de orașe și au ucis 80 de generali ruși. Totodată, președintele Zelenski a anunțat că mai are nevoie de muniție, arme, rachete, săbii, și că dacă nu primește astea și încă 100 de miliarde de dolari Putin nu se va opri până nu va invada întreaga Europă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

2 iunie 2022 15:03
Citește mai mult despre: bahoi prepliceanu ucraina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult