Mult aşteptata digitalizare a administraţiei începe chiar de la vârf! Premierul Ludovic Orban anunţă că, de săptămâna viitoare, va renunţa la ţigările obişnuite în favoarea vapingului după ce a probat mai multe dispozitive moderne, electronice.

orbandigitalizare.jpg
"Până la urmă ne-am hotărât asupra modelului iSmoke Beta 4000 cu bobină bionică şi lichid pe bază de mucilagiu mineral, care asigură peste 174 de rotocoale de fum pe minut, mai eficient decât orice a văzut Guvernul până acum", spune Aurel Gică, responsabilul pentru digitalizare al cabinetului Orban.

"O să dureze ceva să ne obişnuim şi să învăţăm să stăpânim aceste aparate, însă chiar nu mai puteam lucra ca la 1900, cu hârtiuţe", explică Orban, trăgând cu poftă din gaura greşită a dispozitivului.

Surse din PNL spun că Raluca Turcan a fost văzută şi ea în posesia unui gadget neidentificat, cu baterii, din silicon roz - cel mai probabil un trabuc electronic ultimul tip.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de TNR | Wednesday, 03.06.2020 16:52 Politic

National Cinematografic