Din cauza restricțiilor, la congresul PNL vor avea acces doar membrii echipei Cîțu

Creșterea îngrijorătoare a cazurilor de Covid din București, cel mai probabil cauzată de useriști, va aduce noi restricții în Capitală, mai ales în următoarele zile, când vor avea loc reuniuni importante. Una dintre acestea este congresul PNL și pentru a preveni răspândirea virusului la acesta vor avea acces doar membrii echipei Cîțu.

„Este bine știut că membrii echipei Cîțu sunt și membrii echipei câștigătoare. Acești oameni sunt mult mai imuni la Covid și, de când avem și Ministerul Justiției sunt imuni și la probleme legale”, a declarat premierul Florin Cîțu la anunțarea restricțiilor. Pentru a fi protejați și mai bine de efectele adverse ale pandemiei, membrii echipei Orban vor fi băgați la ATI și legați cu lanțuri de paturi ca nu cumva să îmbolnăvească și pe alții.

Pentru restul participanților va fi permisă intrarea în orice condiții, fără mască sau certificat verde, important e să aibă ceva verde la ei să-l bucure și pe Florin Cîțu. După ce acesta va fi ales ca președinte al PNL partidul se poate îndrepta glorios spre acea destinație la care a ajuns cu câteva decenii înainte și celălalt partid istoric, PNȚCD.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 septembrie 2021 11:04
Citește mai mult despre: citu congres orban PNL

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult