Din rău în mai rău! Predoiu a fost depășit în sondaje și de un student ajuns azi în Gara de Nord

Opțiunea serioasă numărul 4 a PNL-ului pentru primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, se adâncește în penibil de la o zi la alta. Deși în imaginația lui ruptă de realitate se vedea pe locul 2 în sondaje, ieri s-a trezit depășit până și de securistul lovit de misticism al lui Băsescu, Robert Turcescu.

Și nici măcar pe locul 4 nu a rezistat prea mult, pentru că tocmai a fost depășit în sondaje de un student ajuns abia azi în București. ”Din momentul în care a coborât din tren în Gara de Nord, studentul a avut nevoie de mai puțin de o oră ca să treacă peste Cătălin Predoiu în sondaje”, spune reputatul sociolog Decebal Popescu.

”În toate sondajele făcute, Cătălin Predoiu se zbăte undeva la limita marjei de eroare”, a adăugat sociologul. ”N-a câștigat nici măcar în variante în care se luptau dar el și o plantă sau un animal. Nici singur dacă ar candida nu cred că ar câștiga. În schimb, prin tot ceea ce-au făcut Predoiu și PNL-ul, i-au adus multe voturi lui Gabi Firea – chiar mai multe decât i-a adus PSD-ul.”

Update: Din momentul în care a fost început acest text și până acum, Cătălin Predoiu a fost depășit în sondaje și de un șofer turc de tir aflat doar în trecere prin București.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
3 iunie 2016 14:27
Citește mai mult despre: PNL predoiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult