Discriminare într-o papetărie din Târgu Mureş! A cerut o pâine în româneşte, dar a fost refuzat

În contextul ultimelor tensiuni interetnice, mulţi români se plâng de discriminare în zonele locuite preponderent de maghiari. Cel mai recent caz, al unui român care, într-o papetărie obişnuită din centrul oraşului Târgu Mureş, a cerut o pâine în limba oficială a statului, fiind refuzat de vânzător, stârneşte în continuare revolta cetăţenilor din restul ţării.

“Am intrat şi eu, ca tot omul, să cer o pâine”, spune Robert Acrişor, victimă a discriminării. “În româneşte, evident. În loc să mă servească, vânzătorul s-a uitat la mine ca la nebuni. A bâiguit ceva pe limba lui şi mi-a arătat cu degetul firma de pe uşă, probabil un semn că noi, românii, nu suntem bineveniţi acolo. Când am început să mă scandalizez, m-a înjurat în româneşte, mai abitir decât îl înjurăm noi pe Mitică Dragomir: ‘La brutărie, domnule, duceţi-vă la brutărie’. Deci ştia română, dar pur şi simplu nu voia să-mi dea pâine”

“De ani de zile, mii de români vin în judeţele noastre şi cer o pâine în tot felul de locuri”, a explicat Kiraly Ferencz, consilier local. “Dacă e cazul, vom obliga toate papetăriile, lăcătuşeriile şi farmaciile să aibă pâine pe stoc, ca să arătăm că suntem dispuşi să convieţuim paşnic cu prietenii noştri români.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
1 aprilie 2013 11:31

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult