Donald Trump: ”Dacă eram președinte, nu se întâmpla eclipsa de soare!”

Într-o declarație recentă, care a încins rețelele de socializare, fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a oferit o perspectivă neconvențională asupra evenimentelor cosmice. Într-un stil inconfundabil, Trump a susținut că, dacă el ar fi fost președinte în locul lui Biden, eclipsa solară nu s-ar fi produs.

”E trist că soarele nostru, minunatul soare american, a fost ocultat de acest satelit. Cine a pus Luna acolo, dacă nu Democrații lui Biden și ai coruptei de Hillary Clinton?”, a spus Donald Trump, care nu exclude ca Ucraina să fi cerut eclipsa ca să poată să-i atace pe ruși.

”Dacă eram eu președinte, lumea s-ar fi uitat la mine, nu la soare. Iată rezultatul ideologiei woke, care a vrut să facă noapte din zi. Practic au schimbat sexul soarelui nostru. Când mă voi întoarce la Casa Albă voi face soarele mare din nou. Make The Sun Great Again!”, a spus Donald Trump.

El a dat vina și pe imigranți pentru eclipsă și spune că trebuie construit un zid între soare și lună. ”În primul meu mandat nu a avut loc nicio eclipsă de soare, nici parțială și nici totală. Iată unde am ajuns cu incompetentul senil Joe Biden, care permite eclipse solare, întunecând fața minunatei noastre Americi”, a mai spus Trump.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
9 aprilie 2024 15:05
Citește mai mult despre: biden eclipsă trump

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult