Donald Trump se laudă că a spart 200.000 de ouă cu oul lui campion: ”Este cel mai tare ou!”
Victorie după victorie pentru marele președinte Donald Trump. Acesta se laudă că de Paști a avut cel mai campion ou din istorie, cu care a spart peste 200.000 de ouă. ”Au stat la coadă să se pună cu mine, dar nu au reușit. Milioane de americani au venit să ciocnim. Le-am spart toate ouăle. Nimeni nu se compară cu mine, sunt un geniu la ales ouă, toată lumea știe asta”, explică Trump.
Președintele a precizat că oul lui campion ”e un ou frumos, un ou superb, un ou cu adevărat superior. Am fost și la ONU și le-am spart toate ouăle acolo, de la africani la europeni. Niște incompetenți. De fapt, ar trebui să desființăm ONU. O organizație care nu e în stare să vină cu un ou serios nu merită să existe”, declară Trump.
El avertizează țările NATO să aloce de urgență 5% din PIB-ul național pentru obținerea de ouă campioane. ”Ouăle americane sunt cele mai bune, cele mai tari din lume. Aveți șase ore să obțineți ouă imposibil de spart, altfel retragem SUA din NATO și OECD. Nu meritați nimic. Ouăle voastre nu sunt în stare să spargă nici măcar fundul ouălor americane. Sunteți patetici, niște nimicuri”, i-a pus la punct Trump pe ceilalți cetățeni ai planetei. Cu toate că CNN spune că oul lui Trump s-a spart după trei ciocniri, acesta spune că CNN minte: ”E fake news”.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.