Dovada supremă că Băsescu a turnat la Securitate: Badea şi Gâdea l-au pupat azi în cur

Dacă mai existau români care credeau că Traian Băsescu nu a turnat la Securitate, acum sigur nu mai e cazul. Absolut toată lumea s-a convins că Băse a turnat după ce Antena 3 a oferit dovadă supremă: Mircea Badea și Mihai Gâdea l-au pupat azi în cur pe Băsescu cum doar pe Dan Voiculescu l-au mai pupat.

”Cine ar fi crezut că și Traian Băsescu este o victimă a sistemului securist condus de Coldea și Iohannis?”, s-a minunat azi Mircea Badea. ”Da, Mircea, e uimitor să aflăm că și Traian Băsescu a fost «domn profesor», chiar nu părea genul. Statul paralel chiar nu are rușine!”, l-a completat imediat Mihai Gâdea.

Mai mult decât atât, Mircea Badea și-a comandat un bust al fundului lui Băsescu, pe care vrea să-l pună în dormitor, alături de cel al lui Dan Voiculescu. Dar nici Mihai Gâdea n-a pierdut timpul degeaba și s-a apucat deja să caute bilete de avion, ca să-și petreacă revelionul undeva în afara țării, ”alături de cei doi domni profesori ai inimii mele”, după cum s-a exprimat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
20 septembrie 2019 16:43
Citește mai mult despre: Basescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult