Dragnea, băgat înapoi la închisoare după ce a dat o rețetă de pizza cu ananas

Liviu Dragnea a continuat cu ticăloșiile și după ce a fost eliberat și acum trebuie să plătească. În această dimineață polițiștii de la secția 5 l-au arestat și predat sistemului penitenciar în urma unei sesizări făcute de un telespectator din care reieșea că a publicat o rețetă de pizza cu ananas.

Liviu Dragnea susține că totul nu este decât o înscenare politică și că totul a fost pus la cale de vlogării culinari cu complicitatea evidentă a statului paralel. Acesta a precizat că nu era vorba de ananas ci de dovleac tradițional de la el de la țară, din Teleorman.

Autoritățile au precizat că fostul politician a fost eliberat condiționat, iar una din condiții a fost să aibă un comportament civilizat în public, să nu instige la violență sau fapte anti-sociale. În acest context, rețeta de pizza cu ananas s-a dovedit a fi o justificare suficientă pentru arestarea sa. În plus, judecătorul de serviciu a decis o suplimentare de pedeapsă cu încă 5 ani pentru gestul făcut în văzul tuturor, pe platforma Youtube. Instanța a explicat că un motiv important pentru care Dragnea a primit pedeapsă mărită a fost și faptul că a făcut pizza la tigaie, ca ultimul țăran.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

26 aprilie 2023 14:54
Citește mai mult despre: ananas Liviu Dragnea pizza

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult