Dragnea îşi regretă alegerea: Mai bine păstram ştiuca la PSD şi îl aruncam pe Grindeanu înapoi în baltă
Când ai câteva minute la dispoziţie să alegi între două creaturi acvatice similar de alunecoase, n-ai de unde să ştii care e varianta corectă! Ajuns la vârsta înţelepciunii, fostul şef PSD Liviu Dragnea spune că, privind în urmă, i se pare că a făcut alegerea greşită.
„Eram acolo, pe barcă, eu, Grindeanu şi ştiuca, dar ştiam că nu ne putem întoarce la partid decât doi. În agitaţia momentului, am făcut eu nişte calcule, l-am păstrat pe Grindeanu şi i-am dat drumul ştiucii”, oftează Dragnea.
„Dacă m-aş putea întoarce în timp la acea partidă de pescuit, clar i-aş da ştiucii o funcţie în PSD şi l-aş elibera pe Grindeanu în baltă, să zburde liber”, a precizat fostul lider pesedist.
„Un peşte aşa serios, cu privirea ageră şi dinţii ascuţiţi, ar fi gestionat mai inteligent situaţia. Nu mai plângeam acum că ia PSD-ul 12%. Şi cred că şi lui Grindeanu i-ar fi plăcut mai mult să se bălăcească toată ziua şi să vâneze broaşte. Le-am irosit potenţialul amândurora”, a mai comentat Dragnea.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.