Dragnea nu e singur! Alţi 12 mari români pe care Patriarhul Daniel i-a uns cavaleri

• Victor Ponta, pentru că a dovedit cât e de cavaler când i-a spus unei doamne “fă”;

• Robert Turcescu, pentru că oricum scrisese deja pe blog că e cavaler sub acoperire;

• Traian Băsescu, pentru că are sânge nobil, maturat 16 ani în butoaie de stejar;

• Radu Beligan, pentru că îşi dorea asta încă din Evul Mediu;

• Dan Şova, fiindcă nu mai era nevoie să-l atingă cu sabia pe creştet. “Era deja bătut în cap!”;

• Valeriu Zgonea, cu condiţia să nu folosească coiful de cavaler ca oală de ciorbă;

• Adrian Năstase, pentru că a auzit că îi plac toate activităţile care implică uns şi călăreală;

• Corneliu Vadim Tudor, pentru că una dintre personalităţile lui e Richard Inimă de Leu;

• Miki Şpagă, ca să-şi poată spune de acum încolo Sir Miki, Cavaler de Şpagă;

• Adrian Copilul Minune, pentru că trebuia cineva să călărească şi poneiul Patriarhiei;

• Viorel Lis, pentru că a omorât balaurul care îi ocupa abuziv peştera. Şi pentru că umblă cu domniţe tinere;

• Ştefan Hruşcă, pentru că a fi cavaler necesită ler.



Times New Roman revine pe ecrane. Din 19 octombrie, ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Vasile
15 octombrie 2014 13:10

Alte articole

Vezi mai mult