TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Dragnea şi Tăriceanu, mesaj dur pentru SUA: „Nu vă mai agitaţi atât, că doar nu furăm de la voi!”

Scris de Vasile
@
28 noiembrie 2017 15:05
Dragnea şi Tăriceanu, mesaj dur pentru SUA: „Nu vă mai agitaţi atât, că doar nu furăm de la voi!”

Avertismentul Departamentului de Stat al SUA privind legile justiţiei nu putea rămâne fără răspuns! Şefii Parlamentului, Liviu Dragnea şi argatul său de la ferma de porci, au emis în urmă cu câteva ore un comunicat furios, în care îi acuză pe americani că îşi bagă nasul unde nu le fierbe oala, că doar nu fură nimeni de la ei.

„Imixtiunea SUA în afacerile interne ale României e complet nefondată, că doar n-am furat şi nu intenţionăm să furăm de la americani, ce dracu. Ultima oară când am verificat, banii mei de Brazilia proveneau strict din ţara noastră şi, ocazional, de la ceilalţi fraieri din UE”, precizează Liviu Dragnea în comunicatul comun, redactat chiar pe spatele unui contract de 3 milioane de euro pe care îl avea prin birou.

„După ce trecem prin Parlament legile astea care repară justiţia, să ne condamne românii noştri! Eu unul sunt dispus să plătesc toată amenda de 30 de lei pentru abuz în serviciu, dacă noul şef DNA va considera că am greşit cu ceva”, a adăugat Dragnea.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi