Dragnea susține că n-are nici o afacere în Brazilia dar, totuși, drumurile pe-acolo sunt ca dracu’

Se poate ca liderul PSD să mintă în ceea ce privește afacerile sale din Brazilia. Reporterii RISE Project, cei care i-au investigat afacerile, spun că există însă indicii extrem de clare cum că Liviu Dragnea ar fi implicat destul de serios în zonă iar acest lucru se reflectă serios în economie. 

„De la Fortaleza la aeroport până la vila lui Dragnea e ceva de mers, a trebuit să închiriem o mașină. Cum să vă spunem, era drumul atât de prost că ne-a sărit o roată prin capotă, amortizoarele s-au făcut praf și toba am pierdut-o după doar doi kilometri. Autoritățile din zonă spun că de câțiva ani e o singură firmă care câștigă licitațiile, una străină numită Tel Drumao”, spun reporterii RISE. 

Locuitorii din zonă afirmă însă că dl. Dragnao nu este atât de odios pe cât spune despre el în presă. „A venit cu o bonita muher pe-aici, a deschis o fazenda de tapiri cum n-am avut noi niciodată prin locurile astea. A obținut fonduri de la guverno pentru investimento și dă pe lângă salariu și oleo, farinha și baldes pentru toată lumea, indiferent dacă muncește sau nu”, a declarat Franciscao Medina, un locuitor din zonă. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 iulie 2017 14:50
Citește mai mult despre: Brazilia Dragnea teldrum

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult