Drujbarii de la ADP, chemați urgent de Firea să toace și ultimele documente

Tocătoarele de documente nu mai fac față! Panicată că vine Nicușor și găsește dovada tunurilor din ultimii 4 ani, Firea a chemat urgent drujbarii de la ADP să toace documente. Chiar și tocătorul industrial, care merge nonstop din prima noapte de după alegeri, s-a încins de cât a tocat.

Firea încearcă să ascundă facturile pentru sutele de SUV-uri, zecile de mii de iPhone-uri pentru angajații firmelor primăriei și mai ales contractele grase pentru firmele abonate la bani publici. Din greșeală, un angajat a tocat din greșeală și lista de cumpărături a lui Firea, și fostul primar a vrut să-l arunce și pe el în tocător.

Surse din Primărie susțin și că poluarea masivă cu fum petrecută recent în Capitală ar fi fost provocată tot de Firea, care a încercat să ardă 30 de tone de hârtii cu pomeni din bani publici date fără reținere, că doar nu dădea de la ea.

Unul din drujbarii care tocau documente a avut un șoc când din greșeală i-au căzut ochii pe un stat de plată al unui director din PBM: ”Păi eu de banii ăștia dau avans la o garsonieră”, a declarat drujbarul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
29 octombrie 2020 11:47
Citește mai mult despre: Firea Nicușor Dan PMB

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult