După apa din Vidraru, Macron a pus ochii pe Babele din Bucegi, că s-a plictisit de Brigitte
Așa cum era de așteptat, francezii nu s-au mulțumit să ne fure doar apa și aurul din lacul Vidraru, ci vor și mai mult. Se pare că președintele francez a pus ochii pe Babele din Bucegi, pe care și le-ar dori alături de el la Palatul Elysée – semn clar că s-a cam plictisit de Brigitte.
Mulți români se tem – și pe bună dreptate – că odată ajuns în Bucegi ca să ia Babele, Macron ar putea descoperi vastele tuneluri dacice din zonă și probabil va fi tentat să ni le fure și pe ele. Un om care nu s-a dat în spate de la furtul unei impresionante cantități de apă din Lacul Vidraru cu siguranță nu va fi copleșit de imensitatea tunelurilor dacice.
Ca să prevină toate acestea, sute de patrioți au urcat la Babele din Bucegi, ca să le păzească de Macron. În doar două zile, peste 80 de vajnici patrioți români au suferit degerături cumplite, că nu s-au echipat adecvat pentru frigul din Bucegi, dar cu toate astea n-au renunțat la pază. „Mai bine înghețăm și murim decât să ne lăsăm umiliți de Macron”, au urlat în cor patrioții care păzesc Babele.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.