După bere, Dragnea a primit azi 2 milioane de euro de la un baron care ar fi pierdut un pariu

Zi plină pentru Liviu Dragnea și astăzi! La prânz a scos din nou grătarul în curtea sediului PSD să-l aștepte pe un alt cetățean cu care a pierdut un pariu. De data aceasta cetățeanul, un baron local, a promis că-i aduce două milioane de euro în urma unui pariu iar Liviu Dragnea s-a prins în joc și a zis „aduc eu micii”.

„Înțelegeți, desigur, că eu sunt deschis la orice discuție cu alegătorii, întrucât doar prin dialog și consens putem să ne îndeplinim programul de guvernare. Plus că de la întâlnirea de ieri mi-au rămas zece beri, că băiatul ăla e categoria ușoară, după trei deja vorbea politică, cred că s-a afumat, nu știu ce era cu el”, a declarat liderul PSD.

În plus, sclavul personal al lui Dragnea, liderul PNL Ludovic Orban era plecat la o sindrofie, că altfel ar fi ras el restul de beri. „După ce terminăm micii, berile și ăstea două milioane de euro mă duc și eu la Camera Deputaților, că simt nevoia să fac o lege, o ordonanță, și nu vreau să fac pe-aici prin curte să las mizerie”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

8 mai 2018 16:30
Citește mai mult despre: Dragnea Euro mici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult