După ce-a zis că dă afară 75% din angajații Twitter, Musk e rugat să cumpere Parlamentul României

Declarația lui Elon Musk că are de gând să dea afară 75% din angajați dacă va cumpăra Twitter a atras imediat atenția românilor. Milioane au semnat deja o petiție prin care îl roagă pe miliardarul american să cumpere și Parlamentul României și să-și facă de cap cu el.

„Conform Constituției, Parlamentul este al poporului român, iar dacă poporul român vrea să-l vândă are tot dreptul s-o facă“, a explicat reputatul expert în drept constituțional Decebal Popescu. „Și ar fi ceva extraordinar dacă românii ar scoate niște bani de pe urma Parlamentului, că în prezent doar pierd bani din cauza lui.“

Românii nu doar că i-au oferit Parlamentul spre vânzare lui Elon Musk, dar i-au și sugerat cum să scape de 75% dintre membrii lui. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți români au sugerat ca parlamentarii să fie trimiși în spațiu, că tot e Elon Musk patron la SpaceX, și abandonați undeva cât mai departe de planeta Pământ.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
24 octombrie 2022 11:34
Citește mai mult despre: elon musk Parlament

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult