După discuțiile cu elevii și părinții, Ciucă negociază azi cu bunicii și nașii
Guvernul continuă eforturile de soluționare a grevei profesorilor. După ce ieri premierul Marian Ciucă a făcut o ședință cu asociațiile de elevi și cu cele de părinți, azi Ciucă se va întâlni cu reprezentanții bunicilor, după care va discuta și cu nașii copiilor, pentru că e important ca toate părțile să fie consultate.
”Vrem o soluție unitară! Nu mai vrem să peticim, cum au făcut guvernele de dinaintea noastră, care au lăsat lucrurile așa cum le vedeți. Voi discuta pe îndelete cu bunicii și nașii, pentru că și ei vor să fie implicați în educația elevilor de azi, care sunt, cum bine știm cu toții, viitorul României”, a citit Marian Ciucă de pe o foaie.
Surse din Guvern spun că se va încerca cooptarea bunicilor și nașilor pentru găsirea unei soluții, adică să pună și ei câte 200 de lei lunar, respectiv 100 de lei de bunic, iar nașii să pună câte 500, că-și permit, dă-i încolo, că au de unde, vorba aia, că de-aia i-am pus nași. La banii respectivi se vor adăuga și sumele suplimentare de la buget, pentru ca profesorii să fie în sfârșit mulțumiți și să înceteze greva.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.