Cele mai recente investigaţii ale DNA îl pun pe premierul Victor Ponta într-o situaţie dificilă! Apropiaţii spun că acesta ar fi încercat să îşi anuleze titlul de cumnat al lui Iulian Herţanu, însă Codul Familiei nu permite renunţarea la titulaturi precum frate, cumnat, văr, cumătru sau şogor.

“Ar putea fi doar o coincidenţă, dar la scurt timp după tentativa eşuată a lui Ponta de a-şi spăla imaginea, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care deţinătorii titlului de cumnat pot renunţa la acesta, unilateral şi fără justificare”, spune Decebal Popescu, la rândul său cumnat al unui cunoscut analist politic.

ponta_mantogar.jpg
Astfel, începând de mâine, legătura de rudenie a lui Victor Ponta cu afaceristul acuzat de deturnare de fonduri europene este nulă. “Doar am simplificat procedura! Ar fi durat luni de zile să divorţeze soră-mea de acest om pe care nu-l cunosc, ca să nu mai am absolut nicio legătură cu el. Sigur, e un om cinstit şi toate acuzaţiile care i se aduc sunt mârşăvii băsiste, dar nu e cumnatul meu!”, a povestit premierul pentru RTV.

Din nefericire pentru locuitorii din Comarnic, canalizarea încă nu e gata, transmit surse oficiale.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Vasile | Wednesday, 18.02.2015 15:07 Politic

National Cinematografic