Elena Băsescu a crezut că suntem în anul 2012 înainte de Hristos!

Mică gafă a fiicei preşedintelui! Europarlamentara a aflat abia în această dimineaţă, spre marea ei stupoare, că anul în care tocmai am intrat este 2012 după Hristos şi nu, aşa cum credea ea, înainte de Hristos. „Oricine ar fi putut face această greşeală”, spune Elena Băsescu, „nu aveam cum să intuiesc că e după Hristos din moment ce abia în urmă cu câteva zile a fost Naşterea Domnului”.

EBA pune pe seama acestei încurcături şi majoritatea gafelor sale din trecut. „Pur şi simplu nu eram pregătită pentru viaţa politică din 2012 după Hristos. Eu citisem foarte serios despre faraonul Mentuhotep al II-lea, despre Shulgi din Ur şi Naplanum din Larsa, despre Apiashal al Asiriei, ăştia erau marii lideri politici ai zilelor noastre cu care mă aşteptam să mă întâlnesc. Acum înţeleg şi eu de ce nimeni la Parlamentul European nu ştia ce e cu ei. Mai deunăzi chiar l-am întrebat şi pe tata de ce nu e şi la noi o tiranie ca lumea ca în Asiria, că e o ruşine în secolul XXI înainte de Hristos poporul să aibă ceva de spus.”

Fiica preşedintelui nu e totuşi foarte încântată de faptul că suntem în 2012 d. Hr. „Aş fi preferat să fie înainte de Hristos”, spune ea, „fiindcă am înţeles că pe atunci anii mergeau invers şi speram că în felul ăsta m-aş putea întoarce la şcoală cum mi-au sugerat mulţi”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
3 ianuarie 2012 11:04

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult