Elevii de la Bolintineanu duşi la audieri le-au dat şpagă poliţiştilor ca să le spună ce să declare

Lipsa de pregătire a elevilor de la Liceul Dimitrie Bolintineanu s-a văzut încă o dată azi, când au fost audiaţi de către poliţişti. Cei mai avuţi dintre cei aproximativ 100 de elevi audiaţi azi le-au oferit poliţiştilor între 300 şi 600 de euro, în speranţa că aceştia le vor spune ce anume trebuie să declare despre fraudarea Bacalaureatului în liceul la care învaţă.

Deşi tentaţi de sumele oferite de elevi, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să refuze oferta, motivând că nici ei nu sunt mai bine pregătiţi. Elevii s-au chinuit să lege măcar câteva cuvinte despre modul în care au mituit profesorii, însă majoritatea erau extrem de pesimişti la ieşirea de la audieri.

În schimb, cei care nu au avut bani au predat foile cu declaraţii goale, iar la orice întrebare a anchetatorilor au răspunsul cu „Nu ştiu!”. Cel mai probabil, audierile vor fi reluate în toamnă, când se speră că elevii vor putea oferi mai multe informaţii decât în prezent, au lăsat să se înţeleagă anchetatorii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
5 iulie 2013 08:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult